23 ianuarie 2012: Lună nouă în Vărsător

În 23 ianuarie 2012, Soarele şi Luna vor fi în conjuncţie, formându-se Lună nouă în Vărsător.
Luna nouă reprezintă un nou început, iar efectele sale se vor simţi până la următoarea conjuncţie Soare-Lună, în 21 februarie. Luna nouă în Vărsător activează mai multe planuri: pe de-o parte, vorbeşte despre prieteni şi despre grupuri, despre integrarea noastră într-un grup. Pe un alt plan, Vărsătorul ne dă idei şi ne ajută să vedem dincolo de limite.
Va fi o zi în care dorim să fim liberi şi să schimbăm ceva în viaţa noastră. Dis de dimineaţă, Luna formează sextil cu Uranus şi careu cu Jupiter. Vom fi mai sensibili: vom înţelege mai bine nevoile celorlalţi, dar ne va şi deranja ceva. Poate nu putem spune exact ce anume ne deranjează, dar trăirile sunt confuze, poate ne cuprinde chiar complexul de inferioritate.
Nu vă lăsaţi doborâţi de aceste sentimente, ci exprimaţi ceea ce doriţi. Mai ales după ora prânzului, când Mercur şi Marte vor forma un trigon, vom fi mai convingători şi vom prezenta argumente bune care să ne susţină ideile. Timp de câteva ore (înainte ca Marte să devină retrograd), auspiciile sunt pozitive, pentru că vom şti cum să producem schimbarea dorită şi s-ar putea chiar să primim ajutor de la prieteni.
Pe plan social, populaţia ar putea fi mai unită decât în alte zile, iar acţiunile întreprinse în grup vor fi încununate de succes, mai ales dacă acestea implică o bună argumentare în vederea producerii unor schimbări.