Astrograma natală: Mercur în cele 12 case

Aşezarea lui Mercur în cele 12 case arată domeniile care te preocupă cel mai mult şi modul tău de a gândi. De asemenea, spune multe despre modul tău de a comunica.

Mercur în casa 1: Persoană foarte vorbăreaţă, tipul de om care e mereu sufletul unei petreceri. Modul de a comunica este unul dintre punctele forte ale acestei persoane.
Mercur în casa 2: Persoană cu gândire practică, mai ales în ceea ce priveşte banii.
Mercur în casa 3: Poziţie foarte bună, pentru că îi conferă persoanei bune capacităţi intelectuale şi calităţi de mare orator. Posibil multe călătorii.
Mercur în casa 4: Persoana este puternic influenţată de părinţi, de familie. Posibil să existe probleme în familie, mai ales dacă Mercur formează aspecte negative (opoziţie, cuadratură) cu Saturn.
Mercur în casa 5: Persoană creativă, cu multe pasiuni, probabil şi cu multe relaţii amoroase. Relaţie bună cu copiii. Calităţi de pedagog, mai ales dacă apar aspecte bune cu Soarele.
Mercur în casa 6: Persoană obsedată de muncă şi care va avea o meserie lipsită de monotonie. E posibil ca persoana să sufere de ipohondrie.
Mercur în casa 7: Persoana va căuta relaţii care să o fascineze pe plan intelectual. Deşi leagă uşor relaţii, îi va fi greu să găsească partenerul care să corespundă standardelor pe care le are pe plan intelectual. E posibil ca persoana să fie apreciată, mai ales ca scriitor sau orator – pot, însă, să apară probleme (defăimare, critici, etc.) dacă Mercur formează aspecte negative cu alte planete.
Mercur în casa 8: Persoană cu o intuiţie foarte bună şi preocupată să afle misterele vieţii (printre altele, e preocupată de sexualitate, moarte, bani, metafizică). Poate arăta câştiguri materiale, mai ales în urma căsătoriei.
Mercur în casa 9: Persoană dornică să înveţe, să îşi lărgească mereu orizontul intelectual. Ca meserie, i s-ar potrivi ceva în domeniul dreptului, învăţământului sau religiei.
Mercur în casa 10: Persoana va căuta o meserie lipsită de monotonie, pentru că se plictiseşte repede. Predispoziţie spre meserii care implică scrisul. Dacă meseria pe care şi-o va alege va fi una care nu aduce mereu ceva nou, e posibil să schimbe des locul de muncă.
Mercur în casa 11: Prietenii şi o viaţă socială foarte activă sunt elemente importante pentru această persoană. Totuşi, dacă apar aspecte negative între Mercur şi alte planete, e posibil să aibă probleme cauzate de persoane din cercul de prieteni.
Mercur în casa 12: Persoană misterioasă, cu o intuiţie bună, gânditoare şi retrasă. Înclinaţii spre ştiinţele oculte. Dacă există aspecte negative, mai ales formate de Saturn, Marte sau Uranus: agresivitate, în cazuri extreme chiar nebunie.