Astrograma natală: Saturn în cele 12 case

Locul în care se află Saturn în astrograma natală îţi arată în ce domenii ale vieţii trebuie să faci puţină ordine, în ce domenii pot să apară probleme sau piedici.

Saturn în casa I: Te temi de părerea pe care ar putea să o aibă alţii despre tine. Eşti o persoană serioasă, dar îţi este teamă să nu te rănească alţii. De aceea altora le va fi greu să îţi cunoască adevărata personalitate, pe care o ascunzi.
Saturn în casa II: Îţi faci mereu griji legate de bani şi rezolvi totul în mod practic, chiar şi atunci când e vorba de probleme sentimentale. Îţi va fi greu să câştigi bani, dar îi poţi obţine muncind mult.
Saturn în casa III: Persoană serioasă, care are abilitatea de a analiza profund orice aspect al vieţii. Are probleme cu comunicarea şi probabil şi cu fraţii/surorile (de exemplu simte mereu că trebuie să concureze cu fratele/sora).
Saturn în casa IV: Posibile probleme în familie sau o relaţie dificilă cu unul dintre părinţi. Persoana va dori să aibă un cămin al său, pentru a se simţi în siguranţă.
Saturn în casa V: Persoană uneori prea serioasă, căreia îi este greu să se relaxeze. E posibil să îşi reprime anumite talente. Ca părinte, persoana va fi foarte responsabilă.
Saturn în casa VI: Persoană perfecţionistă, eficientă şi pe care te poţi baza. Va munci mult, dar va şi găsi satisfacţie pe plan profesional. Îşi face griji privind sănătatea sa.
Saturn în casa VII: Priveşti căsnicia în mod serios, dar te şi temi de o relaţie stabilă şi de intimitate. Dacă reuşeşti să treci peste aceste piedici, vei pune bazele unei relaţii solide. Probabil te simţi atras(ă) de parteneri responsabili şi mai în vârstă decât tine.
Saturn în casa VIII: Persoană foarte atentă cu banii, care probabil se va căsători cu cineva care are probleme financiare. Se teme de moarte şi trebuie să rezolve anumite probleme de natură sexuală (de la disfuncţii sexuale până la nimfomanie).
Saturn în casa IX: Persoană serioasă şi inteligentă, care se simte atrasă de orice îi poate lărgi orizontul de cunoştinţe (filosofie, religie). Probabil va călători mult. Meserii ce i se potrivesc: cadru didactic, scriitor.
Saturn în casa X: Persoană responsabilă şi ambiţioasă, dar şi arogantă. Va munci mult, dar va avea succes în viaţă. Relaţie dificilă cu unul dintre părinţi (probabil cu tatăl).
Saturn în casa XI: Persoană cu ţeluri înalte, pentru a căror realizare va munci mult. Leagă greu prietenii, dar acestea sunt de lungă durată. Bune abilităţi organizatorice.
Saturn în casa XII: Persoană retrasă, pesimistă, nesigură, care probabil va avea probleme cu consumul de alcool. Pe de altă parte, îi place să ajute alte persoane.