Cadouri pentru zodii: cadoul ideal pentru Rac

cadou racDacă dorești să impresionezi un Rac atunci când îi dăruiești ceva, ideal ar fi să faci chiar tu cadoul, cu mâinile tale – desigur, în cazul în care te pricepi, măcar puțin, la lucru manual. Racii adoră să constate că ți-ai luat timp pentru a te gândi la cadou, pentru a-l împacheta și, eventual, pentru a-l confecționa. Pentru persoanele născute în această zodie, e foarte important și modul în care e împachetat cadoul, deci nu i-l da într-o pungă de plastic. Adaugă o felicitare și, dacă vrei să fie totul perfect, invită Racul într-un loc special atunci când îi dai cadoul: poate fi vorba de o cină romantică acasă sau la restaurant, o excursie pe malul unui lac sau de casa ta – caz în care îți recomand să te asiguri că atmosfera e una caldă, primitoare. Poate sună exagerat, dar doamnele Rac sigur vor aprecia și petalele de trandafir răsfirate prin casă.
Racii sunt foarte legați de amintiri și de trecut. Prin urmare, dacă îi oferi un cadou pe care îl poate păstra, poți fi sigur(ă) că îl va avea și peste 10 ani. Un album de fotografii sau o fotografie înrămată (cu voi doi sau cu familia, etc.) ar fi cadouri potrivite. De asemenea, pentru nativi e foarte importantă atmosfera din casă, iar orice obiect care le face locuința mai frumoasă și mai confortabilă le place: i-ai putea dărui persoanei iubite o pătură pufoasă și călduroasă, un tablou, lumânări parfumate sau o față de masă deosebită, pentru cinele pe care le organizează pentru prieteni. Fiindcă vorbim de cină: Racilor le place mult să gătească. Deci un set de borcănașe cu condimente, un mixer nou sau un robot de bucătărie le vor fi pe plac (totuși, nu recomand obiectele de uz casnic dacă tocmai sunteți la începutul unei relații romantice).
Bărbatul născut în această zodie va fi foarte impresionat și emoționat dacă îi oferi un fular sau un pulover tricotat chiar de tine. Întrucât îi place să petreacă mult timp în casă, i-ai putea dărui o colecție de DVD-uri cu serialul preferat – iar, dacă vrei să îi faci o bucurie și mai mare, propune-i să petreceți un weekend împreună pentru a vă uita la serialul respectiv. În cazul în care decizi să îi cumperi un inel sau un lănțișor, cel mai bine e să fie din argint.
Femeia Rac e foarte sensibilă. O carte cu poezii sau – și mai bine – poezii scrise de tine (pe hârtie de pergament) îi vor face cu siguranță plăcere. Dacă dorești să îi dăruiești o carte sau să o inviți la un film, alege ceva romantic, psihologic, fantasy (nu sci-fi!) sau cu teme istorice – dar evită perioada războaielor mondiale. Ideal ar fi un roman romantic, al cărei acțiune se petrece în evul mediu sau într-un tărâm magic, cum ar fi cel al elfilor.
Tot pentru femeia Rac ar fi potrivit un ursuleț de pluș, un halat de baie cât mai pufos, săruri și uleiuri de baie, un weekend de relaxare în doi sau un picnic romantic. Dacă vrei să îi cumperi bijuterii, ideale sunt cele din argint și cele cu perle. Dacă pe inel sau pe pandantiv scrie Te iubesc (eventual și numele ei), va fi în al nouălea cer!
Florile cele mai potrivite pentru a fi dăruite unui Rac sunt lotusul, trandafirii albi, liliacul, iasomia, narcisele, crinii, tuberozele, violetele africane.

Cadoul ideal pentru o altă zodie: aici.