Eclipsă de soare / Lună nouă în Scorpion, în 24 octombrie 2014

eclipsa soare

În noaptea din 23 spre 24 octombrie, va avea loc o eclipsă parţială de soare. Întrucât se va forma la ora 00:57 a României, nu va fi vizibilă din ţara noastră, ci doar din America de Nord, Japonia şi din partea estică a Rusiei. Eclipsele acestea se formează atunci când luna se află între Terra şi soare, „acoperind” parţial sau total soarele. Ele se pot produce numai aunci când e lună nouă şi, în astrologie, au aceeaşi semnificaţie ca luna nouă, doar că influenţa este mult mai puternică. Efectele eclipsei solare se pot resimţi timp de şase luni după ce aceasta a avut loc.

Eclipsa de soare din 24 octombrie se va forma la 0° în Scorpion şi îi va influenţa mult mai puternic pe cei născuţi în această zodie, respectiv pe cei care au ascendentul în Scorpion. Eclipsa declanşează unele schimbări şi/sau un nou început – mai ales privind relaţiile interumane. Este important să luăm în calcul şi alte elemente ale momentului respectiv: Venus se va afla în conjuncţie cu soarele şi cu luna, iar asteroidul Pallas Atena (înţelepciune) se va afla şi el în apropiere, la doar un grad depărtare de punctul în care va avea loc eclipsa. De asemenea, acel grad a fost deja străbătut de două ori de Mercur – care e momentan retrograd. Planeta comunicării va mai trece încă o dată prin punctul respectiv, în 9 noiembrie.

eclipsa de soare oct 2014

Eclipsele solare au întotdeauna un efect transformator, aduc schimbări – în general bune. Totuşi, următoarele elemente ne-ar putea da bătăi de cap: planeta comunicării se află în mişcare retrogradă în zona relaţiilor (Balanţă), planeta iubirii este într-o zodie în care nu se simte prea bine şi asteroidul înţelepciunii ne-ar putea ajuta să descoperim unele lucruri care până acum ne erau ascunse. Relaţiile interumane (mai ales cele romantice şi sexuale) se vor transforma, ba chiar vor fi puse la încercare. Cele trainice şi care sunt benefice pentru noi vor fi consolidate, iar cele care ne dăunează s-ar putea încheia. Întrebarea este: acceptăm eventualele lucruri noi pe care le descoperim şi decidem să schimbăm ceva? Sau preferăm să închidem mai departe ochii şi trăim ca până acum? Chiar dacă schimbările nu sunt întotdeauna uşoare, pe termen lung ele ar putea fi mai bune pentru noi decât acceptarea fără comentarii a situaţiei actuale.

În ultimii ani, s-au produs mai multe eclipse solare în Scorpion, dar cele mai multe au fost destul de îndepărtate de gradul la care va fi actuala eclipsă. Cele mai apropiate au fost eclipsele din 25 octombrie 2003 (1° în Scorpion) şi din 26 octombrie 2011 (3° în Scorpion). Încercaţi să vă amintiţi ce evenimente importante au avut loc în viaţa voastră în perioadele respective, eventual şi câteva luni mai târziu: e posibil ca unele evenimente asemănătoare să aibă loc şi acum. De asemenea: o eclipsă solară a avut loc în zodia Taurului, zodie opusă Scorpionului, în 29 aprilie 2014. E posibil ca actualele evenimente să fie o continuare sau o consecinţă a celor petrecute la finalul lui aprilie.

După cum menţionam mai sus, eclipsele solare se pot face resimţite timp de şase luni după ce au avut loc. Prin urmare, s-ar putea să nu sesizaţi deja în 24 octombrie o schimbare bruscă. Probabil acum apar doar anumite schimbări mici sau se pun bazele unor lucruri care vor duce, în următoarele luni, la schimbări mai semnificative. Iată efectele pe care le va avea eclipsa de soare asupra fiecărei zodii în parte:

Berbec

S-ar putea să primeşti nişte bani în următoarea perioadă sau să închei un parteneriat (poate fi vorba inclusiv de un credit bancar) care îţi va aduce bani. Sfatul meu e să semnezi actele abia după 26 octombrie, când Mercur nu mai e retrograd. Dacă au existat tensiuni privind anumite bunuri comune (bani, imobile, etc.), acestea s-ar putea agrava – chiar până în punctul în care decizi să renunţi la parteneriat. Pe plan personal, vei simţi nevoia unei schimbări – eventual îţi schimbi chiar părerea despre lucruri precum ştiinţele oculte. De asemenea, e posibil să începi o relaţie sexuală cu un nou partener / o nouă parteneră.

 

Taur

Eclipsa solară va avea efect transformator asupra relaţiilor de orice natură, dar mai ales asupra celor romantice. Dacă există tensiuni în relaţia cu partenerul/partenera de viaţă, acestea ar trebui să dispară după 26 octombrie. Relaţia e pusă la încercare dar, dacă e solidă, veţi trece cu bine peste aceste momente şi va începe o nouă etapă, mai bună. Dacă relaţia nu e trainică, s-ar putea ajunge la despărţire, dar acest lucru – chiar dacă e dureros pe moment – va fi benefic, în cele din urmă. Nativii care sunt deja într-o relaţie s-ar putea logodi sau căsători. Cei care nu au încă pe nimeni ar putea începe o relaţie în perioada următoare.

 

Gemeni

În următoarea perioadă, vor exista unele schimbări la locul de muncă: poate fi vorba despre o nouă organigramă, un nou coleg sau chiar despre un job nou. Ţi se va oferi şansa de a face ceva nou în carieră, dar îţi recomand să nu promiţi nimic şi să nu semnezi contracte până după 26 octombrie, când Mercur nu va mai fi retrograd. De asemenea, vei dori să faci o schimbare privind sănătatea ta, de exemplu începi să faci sport. Dacă vrei să faci o cură de slăbire, îţi recomand să o începi abia după luna plină din 7 noiembrie: imediat după eclipsă, luna va fi în creştere şi curele de slăbire nu aduc rezultatele dorite. Vorbind de amânări: dacă nu este urgent să faci analize medicale cât timp Mercur e retrograd, amână-le până după 26 octombrie.

 

Rac

Naivii vor schimba ceva la modul în care se exprimă, creativitatea lor şi modul în care abordează anumite lucruri vor trece printr-o schimbare. Pentru artiştii năcuţi în Rac ar putea începe o nouă etapă artisică, iar nativii care sunt scriitori sau jurnalişti şi-ar putea schimba stilul în care scriu. De asemenea, apar schimbări privind relaţiile amoroase şi cele cu copiii. Dacă există tensiuni, s-ar putea ca ele să culmineze în 24 octombrie, ajungându-se la o decizie: fie se rupe relaţia, fie începe o etapă nouă. În mare, problemele ar trebui să se rezolve după 26 octombrie. Racii care nu au încă un partener / o parteneră, ar putea începe în perioada următoare o relaţie. Doamnele şi domnişoarele născute în Rac au şanse sporite de a rămâne însărcinate sau de a deveni mămici în următoarele luni.

 

Leu

Persoanele născute în Leu vor asista, în următoarea perioadă, la schimbări privind locuinţa lor: fie e vorba de planuri privind renovarea acesteia, fie se vor muta. Sau poate chiar vor cumpăra o locuinţă nouă. Le recomand, însă, naivilor, să nu semneze contractul înainte de 26 octombrie, cât timp e Mercur retrograd. Leii vor fi preocupaţi de relaţia cu familia, mai ales cu părinţii. Dacă există tensiuni între nativi şi părinţii acestora, e posibil ca ele să se accentueze, dar situaţia se va îmbunătăţi după 26 octombrie. În orice caz, va începe o nouă etapă în relaţia Leului cu părinţii săi.

Fecioară

Eclipsa le aduce Fecioarelor schimbări privind modul în care comunică – printre altele vor fi îmbunătăţite abilitatea de a negocia şi cea de a se exprima (verbal sau în scris). Nativii vor avea de făcut mai multe comisioane decât în alte perioade şi vor comunica mai mult, mai ales telefonic sau prin internet. E chiar posibil să îşi cumpere un computer nou. De asemenea, vor face mule drumuri pe distanţe scurte, cum ar fi excursii în zone apropiate de oraşul în care locuiesc. Fecioarele care au fraţi sau surori vor primi ceva veşti sau se vor concentra mai mul decât în alte perioade asupra relaţiei cu respectiva persoană / respectivele persoane.

 

Balanţă

În perioada următoare, Balanţele ar putea găsi noi modalităţi de a face bani. Nu e vorba despre bani pe care îi câştigă la un concurs sau îi primesc (moştenire, credit, etc.), ci de bani pentru care trebuie să muncească. Deci poate fi forba, de exemplu, despre un nou loc de muncă sau despre un nou contract de prestări servicii. Le recomand nativilor să nu respingă din start oportunităţile ce apar, dar să nici nu semneze momentan contracte: Mercur e retrograd până în 26 octombrie.

 

Scorpion

Nativii vor fi plini de energie şi vor dori să facă unele schimbări, mai ales privind propria persoană: să îşi tundă părul, să îşi schimbe coafura, să se îmbrace într-un stil diferit, etc. Probabil vor ajunge şi la concluzii privind anumite situaţii din viaţa lor, cărora acum sunt pregătiţi să le pună capăt. Mai mult decât celălalte zodii, Scorpionii îşi doresc acum o schimbare – şi au energia şi puterea necesare pentru a-şi îndeplini  dorinţa.

 

Săgetător

Săgetătorii vor trece printr-o perioadă în care îşi doresc să se retragă, să fie singuri, să fie lăsaţi în pace. O perioadă de meditaţie şi de transformări pe plan psihologic. Dacă au anumite vicii, acum ar putea scăpa de ele. Pentru cei care sunt dependenţi de alcool sau de droguri, urmează o perioadă bună pentru un tratament de reabilitare. De asemenea, e posibil să primească veşti legate de doctor: fie necesită ei un consult medical, fie e o rudă bolnavă.

 

Capricorn

Apare o schimbare privind ţelurile Capricornilor: fie găsesc acum energia necesară pentru a lupta să le atingă mai repede, fie sunt nevoiţi să îşi schimbe priorităţile. De asemenea, e posibil să audă veşti de la un prieten cu care au pierdut contactul sau ar putea cunoaşte o persoană cu care se vor împrieteni şi care i-ar putea ajuta în viitor.

Vărsător

Eclipsa solară anunţă schimbări pe plan social, pentru Vărsător. În unele cazuri ar putea fi vorba despre schimbarea statutului civil – dar, în cele mai multe cazuri, e vorba despre o schimbare la locul de muncă sau chiar de un job nou. Nativii au şanse să semneze un contract nou, care le va aduce bani. Veştile privind serviciul vor fi, în general, bune şi e favorizată, de asemenea, comunicarea cu şeful, colegii, clienţii.

 

Peşti

Nativii vor primi unele veşti  (în general, bune) privind străinătatea: vor avea ocazia să călătorească în afara graniţelor, primesc un job la o companie multinaţională sau rezolvă unele probleme legate de paşaport, cetăţenie, etc. E o perioadă bună pentru Peştii care trebuie să studieze, să scrie o lucrare sau să susţină un discurs. Dacă nativii sunt implicaţi într-un proces, în chestiuni juridice, s-ar putea să apară unele schimbări, care ar trebui să le fie, în general, favorabile.