Horoscop Berbec: Jupiter retrograd în Săgetător 2019

Horoscop pentru Berbec, pentru perioada în care Jupiter este retrograd în Săgetător (10 aprilie – 11 august 2019).

Despre Jupiter se spune că lărgeşte orizonturile, fiindcă e planeta expansiunii, a dezvoltării, a optimismului. În cazul Berbecilor, Jupiter în Săgetător (noiembrie 2018 – decembrie 2019) lărgeşte la propriu orizonturile, fiindcă nativii au şanse bune să călătorească. În plus, Berbecii îşi pot lărgi şi la figurat orizonturile, fiindcă învaţă mai uşor şi doresc să afle mai multe despre religie, filosofie, doctrine, moduri de gândire, etc.
Cât timp Jupiter e retrograd (10 aprilie – 11 august), e bine să îţi analizezi diverse idei şi principii şi/sau relaţia ta cu religia. S-ar putea să îţi dai seama că anumite concepte nu te mai reprezintă şi că e cazul să îţi schimbi modul de gândire sau felul în care lupţi pentru a convinge lumea că respectivele concepte sunt corecte. De asemenea, e o perioadă bună pentru a te apuca de studiu, mai ales dacă doreai de mai mult timp acest lucru, dar l-ai tot amânat. Dacă ai avut anumite probleme legale, s-ar putea ca acum să îţi vină idei bune cum să le rezolvi.
Scriam mai sus că îţi vei dori să călătoreşti mai mult. Poate fi vorba inclusiv despre călătorii imaginare – vei simţi nevoia să evadezi din realitate, să visezi cu ochii deschişi, să “călătoreşti” spre o altă lume citind o carte sau vizionând un film, etc. Dar sunt şanse bune să călătoreşti şi fizic. Important este, în perioada de retrogradare, să faci tu activ ceva în acest sens, nu doar să aştepţi. Dacă vorbim despre aşteptat: în cazul în care aştepţi de ceva vreme după nişte documente sau bani care să îţi permită să călătoreşti, e posibil să le primeşti în perioada de retrogradare a lui Jupiter sau imediat ce acesta va fin din nou în mişcare directă.