Horoscop Fecioară: Jupiter retrograd în Săgetător 2019

Horoscop pentru Fecioară, pentru perioada în care Jupiter este retrograd în Săgetător (10 aprilie – 11 august 2019).

Deja din noiembrie 2018 şi până în decembrie 2019, Fecioarele simt o îmbunătăţire ce ţine de viaţa de familie şi/sau de cămin. E posibil să schimbe locuinţa (poate chiar se mută în străinătate), să facă bani vânzând bunuri imobiliare, să primească musafiri sau chiar să li se mărească familia. Jupiter este planeta optimismului, a expansiunii, a dezvoltării, a norocului – iar, când Jupiter e în Săgetător, Fecioarele simt toate aceste influenţe pozitive în zona familiei.

Între 10 aprilie – 11 august, te vei gândi şi mai mult la familie. Dacă ai rude pe care nu le-ai mai văzut de ani de zile, s-ar putea să le contactezi acum. La fel, poate fi vorba şi despre o reuniune de familie sau o întâlnire cu prieteni din copilărie. Te va interesa acum să afli informaţii despre arborele genealogic al familiei tale sau despre trecutul acesteia.

Fiind vizat şi căminul: poate te gândeai de ceva vreme să îţi renovezi locuinţa. Ei bine, acum e momentul potrivit pentru a face acest lucru.