Jupiter retrograd în Scorpion 2018: Horoscop pentru Balanţă

Jupiter va fi retrograd în Scorpion în perioada 8 martie – 10 iulie 2018. Detalii despre semnificaţia tranzitului lui Jupiter prin Scorpion şi mai ales despre perioada de retrogradare am scris publicat în articolul Jupiter retrograd în Scorpion, în anul 2018. Aici nu voi repeta cele scrise în articolul respectiv, ci îţi prezint horoscopul pentru perioada de retrogradare, pentru persoanele născute în zodia Balanţei.

 

Pentru Balanţe, a început deja în octombrie 2017 o perioadă bună pe plan financiar, care va dura până în noiembrie 2018. Jupiter îţi aduce mult noroc şi dezvoltare în ceea ce priveşte banii, dar şi alte bunuri materiale, cum ar fi bunurile imobiliare. Poate fi vorba despre vânzarea sau cumpărarea unui teren, a unei locuinţe, a unei maşini etc. – dar vizaţi sunt, în primul rând, banii pentru care munceşti tu. Deci este vorba mai puţin (sau chiar deloc) despre bani pe care îi primeşti cadou, despre credite, moşteniri sau despre banii partenerului/partenerei de viaţă.

În perioada în care Jupiter e retrograd (8 martie – 10 iulie 2018), poate se reduce numărul şanselor ce vin dinspre exterior spre tine. Urmează o perioadă în care mai degrabă trebuie tu să te gândeşti în ce moduri ai putea câştiga bani. Analizează-ţi opţiunile, fă-ţi planuri. Şi pune-le în aplicare după ce Jupiter iese din retrogradare. Favorizate sunt mai ales activităţiile care ţin de zona Scorpionului, deci ai putea începe să faci bani lucrând ca psiholog, expert în domeniul ştiinţelor oculte, detectiv particular, etc.

Dacă ai prestat anumite servicii pentru care nu ai primit încă banii, s-ar putea să îi primeşti în perioada de retrogradare a lui Jupiter sau imediat după revenirea acestuia în mişcare directă.

Un aspect la fel de important este cel care vizează valorile morale. Dacă există unele elemente în viaţa ta care sunt în contradicţie cu principiile tale, te vei gândi mult cum să rezolvi această dilemă. E nevoie, de exemplu, să renunţi la anumite proiecte şi, eventual, la câştigul material pentru a nu-ţi încălca principiile? O altă posibilitate ar fi să îţi schimbi sistemul de valori (după ce porţi discuţii cu o anumită persoană, după ce citeşti o carte care îţi schimbă modul de gândire, etc.).