Jupiter retrograd în Scorpion 2018: Horoscop pentru Berbec

În perioada 8 martie – 10 iulie 2018, Jupiter va fi retrograd în Scorpion. Despre semnificaţia tranzitului lui Jupiter prin Scorpion şi mai ales cum ne influenţează perioada de retrogradare am scris detaliat în articolul Jupiter retrograd în Scorpion, în anul 2018.

Aici nu voi repeta cele scrise în articolul menţionat, ci îţi spun ce anume le pregăteşte Jupiter retrograd persoanelor născute în zodia Berbecului.

 

Jupiter în Scorpion aduce schimbări mari, iar pentru tine vor fi parcă şi mai importante decât pentru alte persoane – mai ales schimbări ce ţin de spiritualitate. E posibil ca pe întreaga perioadă a tranzitului prin Scorpion (octombrie 2017 – noiembrie 2018) să existe un proces de schimbare, va trebui să te desparţi de unele lucruri din trecut pentru a face loc altora noi. Jupiter te ajută în acest sens şi ai şanse bune să evoluezi, să te dezvolţi pe plan spiritual. E posibil ca împrejurările să te forţeze să faci schimbări sau pur şi simplu apar şanse pe care nu trebuie să le ratezi. Ei bine, cât timp Jupiter e retrograd, schimbările nu sunt provocate atât de mult de elemente din exterior, ci au loc în interiorul tău. Ţi se schimbă modul de gândire, realizezi acum ce schimbări trebuie să faci şi capeţi mai mult curaj să îţi urmezi ţelurile.

În acelaşi timp, Jupiter în Scorpion îţi poate aduce bani pentru care nu munceşti, ci vin de la alte persoane: poate fi vorba despre bani prin intermediul partenerului/partenerei, despre o moştenire, un credit bancar, etc. În perioada de retrogradare, e posibil să fie vorba despre o sumă pe care ai împrumutat-o cândva şi acum îţi este returnată.

Nu în ultimul rând, tranzitul lui Jupiter prin Scorpion poate aduce îmbunătăţiri pe plan sexual. Poate fi chiar vorba despre mai multe persoane care sunt interesate să aibă o relaţie cu tine, mai ales bazată pe sex. În perioada cât Jupiter e retrograd, relaţiile sexuale nu vor duce doar la plăcere fizică, ci, în unele cazuri, şi la o legătură spirituală profundă.