Jupiter retrograd în Scorpion, în anul 2018

Jupiter a intrat în zodia Scorpionului în octombrie 2017 şi va rămâne aici până în noiembrie 2018. Această planetă “vizitează” fiecare zodie o dată la 12 ani şi aduce şanse rare, pe care nu trebuie să le ratezi.

Jupiter este planeta optimismului, a norocului, a expansiunii, a dezvoltării. Iar Scorpionul, zodia în care se află acum, reprezintă transformarea, pasiunea şi secretele. Când Jupiter se află în Scorpion, aduce întotdeauna evoluţie, dezvoltare, o schimbare (de cele mai multe ori pozitivă). Este, însă, foarte important ca această schimare să fie în concordanţă cu dorinţele noastre, cu pasiunile noastre. În funcţie de zona din harta natală pe care tocmai o tranzitează, schimbările pot fi de diferite feluri: de la schimbarea locului de muncă până la renunţarea la o relaţie care nu ne împlineşte. Întrucât Jupiter este şi planeta care domină studiul, iar Scorpionul iubeşte secretele şi partea ascunsă a lucrurilor, unele persoane poate vor începe să studieze astrologie, ştiinţe oculte etc.

Jupiter retrograd în Scorpion

În perioada 8 martie – 10 iulie 2018, Jupiter va fi retrograd. Dar nu-ţi face griji: spre diferenţă de Mercur, care ne cam dă planurile peste cap atunci când e retrograd, influenţa lui Jupiter rămâne în continuare pozitivă. Diferenţa este că, acum, procesul de transformare despre care scriam mai sus devine mai lent. În plus: dacă între octombrie 2017 – martie 2018 şi iulie-noiembrie 2018 Jupiter te influenţează prin şanse ce vin din exterior, în perioada de retrogradare puterea de a te transforma vine din interiorul tău. “Norocul ţi-l faci singur” e un motto care se potriveşte perfect acestei perioade.

E o perioadă bună pentru a te gândi dacă îţi place actualul loc de muncă, dacă anumite relaţii îţi sunt benefice sau nu, dacă e nevoie să faci alte schimbări mari în viaţa ta. Şi, de data asta, chiar vei avea curajul să schimbi ceva. Ascultă-ţi inima, gândurile şi intuiţia, iar Jupiter te va sprijini. Atenţie, însă: Jupiter în Scorpion îţi conferă multă încredere în forţele proprii – ceea ce poate fi bine sau rău. Această încredere e minunată, cât timp rămâi cu picioarele pe pământ şi lupţi pentru a atinge ţeluri realiste. Dacă îţi doreşti lucruri utopice, nici măcar Jupiter nu te poate ajuta prea mult. Un exemplu: poate eşti îndrăgostit/ă de o anumită persoană, la care visezi de luni de zile, dar persoana respectivă “nici nu ştie că exişti”. Puterea interioară de transformare pe care Jupiter ţi-o conferă nu trebuie să însemne că începi să îi faci curte obsesiv acelei persoane. Poate pur şi simplu ajungi la concluzia că acea persoană nu e, până la urmă, ceea ce ţi-ai dorit. Sau că nu merită să mai pierzi vremea aici, când după colţ te aşteaptă o relaţie cu altcineva.

Aspecte cu alte planete, în perioada de retrogradare

În timpul perioadei de retrogradare, Jupiter va forma câteva aspecte importante cu alte planete aflate în tranzit:

  • 14 aprilie – Jupiter retrograd sextil Pluton: un moment bun pentru a ne “rupe” de trecut şi pentru a stabili ţeluri noi în viaţă
  • 17 aprilie – Jupiter retrograd opoziţie Venus: avem brusc foarte mare încredere în forţele proprii, ceea ce ar putea duce la desfrâu, la încălcarea anumitor limite morale. Atenţie la modul în care cheltui banii, nu cumpăra lucruri scumpe de care nu ai, într-adevăr, nevoie.
  • 23 mai – Jupiter retrograd opoziţie Mercur: suntem puţin prea optimişti şi riscăm să ne facem iluzii. S-ar putea ca alte persoane să ne facă să ne trezim la realitate.
  • 25 mai – Jupiter retrograd trigon Neptun: perioadă bună pentru a ne ocupa de partea spirituală a vieţii, pentru a ne relaxa sau a face o mini-vacanţă. Pe plan profesional, sunt sprijinite mai ales persoanele care lucrează în domeniul artistic.
  • 1 iunie – Jupiter retrograd trigon Venus: suntem foarte optimişti, veseli, iubim viaţa. Tranzitul acesta aduce noroc, mai ales în dragoste sau pe plan financiar.

 

Horoscop pentru toate zodiile