Predicţii astrologice pentru luna martie 2012

Luna martie va fi un picuţ mai liniştită pe plan mondial, existând mai puţine tensiuni decât în lunile precedente. Să nu uităm, însă, că Marte şi Saturn (ambele planete cunoscute ca fiind „malefice”) se află încă în retrogradare. Lor li se va alătura, în martie, şi Mercur. Două alte evenimente importante ale acestei luni sunt trigonul regal din 13-15 martie şi echinocţiul de primăvară.

În 2 martie, Mercur trece în Berbec. Nu va sta aici foarte mult timp, pentru că va intra în mişcare (aparent) retrogradă şi va reveni în Peşti. Vom fi mai spontani şi vom lua rapid decizii (poate chiar vom fi obligaţi să le luăm). Încercaţi, totuşi, să nu fiţi prea impulsivi: luaţi-vă timp pentru a analiza fiecare decizie, altfel s-ar putea să fiţi obligaţi să reveniţi asupra ei, când Mercur va fi retrograd. De asemenea, atenţie la modul în care comunicaţi cu cei din jurul vostru – vom fi mai agresivi atunci când ne expunem punctul de vedere şi nu sunt excluse unele conflicte.

Dacă tot vorbim de conflicte, atenţie şi în 3 martie, când se formează opoziţia Soare-Marte retrograd. Acest aspect se manifestă în două moduri: pe de-o parte avem tendinţa de a critica mai mult persoanele din jurul nostru (Marte în Fecioară), iar pe de-altă parte suntem mai sensibili (Soare în Peşti). Atenţie, deci: nu răniţi alte persoane prin vorbele voastre critice, dar nici nu lăsaţi mustrările altora să vă indispună.

O altă opoziţie se formează şi în 4 martie, anume opoziţia Venus-Saturn retrograd. Vor fi din nou vizate relaţiile noastre cu cei din jur, tema principală adusă în discuţie de Saturn retrograd.

Apoi, în 5 martie, Venus intră în Taur, făcându-ne mai senzuali şi mai receptivi la tot ce ţine de iubire. În acelaşi timp, însă, este posibil să devenim prea posesivi şi să ne „sufocăm” partenerul. Pe plan financiar, vom căuta stabilitate şi vom avea tendinţa să achiziţionăm lucruri de valoare.

Tot în 5 martie, Mercur se va afla în conjuncţie cu Uranus. Va fi o zi foarte dinamică, în care vom avea multe idei, mult de lucru, dar şi energia necesară pentru a rezolva diverse treburi cotidiene. Având în vedere că, în aceeaşi zi, Venus trece în Taur şi vorbeşte despre lucrurile pe care le deţinem, ar fi o zi bună pentru a ne ocupa de diverse acte ce ţin de domeniul imobiliar sau financiar.

Relaţiile cu cei din jurul nostru vor fi mai calde în 6 martie, când Venus şi Neptun formează un sextil. Vom simţi instinctiv nevoile celorlalţi, dar în acelaşi timp vom conştientiza mai bine şi propriile dorinţe. O zi bună pentru artişti.

Axa Fecioară-Peşti (vezi 3 martie) va fi din nou activată în 8 martie, când se formeză Lună plină. E un moment în care ne vom da seama care sunt micile detalii care ne deranjează în viaţă, ce anume produce frustrări şi cum am putea trece peste ele. Marte retrograd fiind foarte aproape de Luna plină, e posibil să fim şi uşor mai agresivi. De asemenea, în această zi vom conştientiza mai bine relaţia noastră cu realitatea concretă şi cea cu spiritualitatea.

Venus şi Chiron vor forma un sextil în 11 martie. Persoanele pe care le întâlniţi în această zi v-ar putea ajuta cu unele sfaturi sau ar putea acţiona ca un fel de învăţător. Sau ar putea fi vorba de alte persoane care au nevoie de ajutorul vostru, de un sfat, de îndrumare.

În 12 martie, începe prima perioadă de retrogradare mercuriană din 2012. Mercur devine retrograd în Berbec şi revine în Peşti (în 23 martie). Retrogradarea se încheie în 4 aprilie. Vor apărea neînţelegeri din cauza unei comunicări deficitare, probleme în afaceri, devenim introvertiţi, uituci şi neatenţi la detalii, pot să existe accidente rutiere sau amânări ale unor călătorii. În această perioadă, nu demaraţi proiecte sau afaceri noi, nu luaţi decizii importante, nu schimbaţi locul de muncă şi nu semnaţi contracte!

În zilele de 13, 14 şi 15 martie, se formează mai multe trigoane, care – luate împreună – formează un trigon regal în semnele de pământ: Venus, Jupiter şi Lilith în Taur, Marte în Fecioară şi Pluton în Capricorn. Influenţa acestui trigon se face simţită deja de prin 6 martie şi va dura până prin 20 martie, cu punct culimnant în data de 14. Este o perioadă bună pentru a pune bazele planurilor de viitor. Fiind vorba de semnele de pământ, ceea ce vom planta acum va avea rădăcini puternice şi va fi greu de stârpit. Întrucât lunile ce urmează acestei perioade vor fi destul de dificile, vă recomand să profitaţi din plin de efectele benefice ale trigonului regal. Marte în Fecioară ne va da puterea de a analiza situaţia în care ne aflăm, dar şi de a deveni activi, de a lupta pentru ceea ce vrem. Pluton în Capricorn va crea structura, baza pe care Jupiter şi Venus în Taur ne vor ajuta să construim.

Soarele va trece în Berbec în 20 martie, conferindu-ne mai multă poftă de viaţă. Este momentul echinocţiului de primăvară, când ziua şi noaptea sunt egale ca lungime şi când natura revine la viaţă. La fel va fi şi pentru noi: devenim mai spontani, mai activi, dar şi mai agresivi decât în alte perioade.

Atenţie, în 22 martie, la opoziţia Chiron-Marte retrograd! Chiron vorbeşte despre răni şi se află în zodia Peştilor (spiritualitatea, lumea interioară). Marte (agresivitate) e în Fecioară, zodie care domină tot ce ţine de corpul nostru. Prin urmare, aspectul format în această zi poate să provoace durere: fie e vorba de accidentări, fie e vorba de rănirea cuiva prin puterea cuvintelor.
În aceeaşi zi, se formează Lună nouă în Berbec. Este momentul unui nou început, iar noi dorim să scăpăm de orice lanţ care ne ţine pe loc, dorim să fim liberi. Încercaţi, însă, să rămâneţi cât mai diplomaţi în timp ce vă exprimaţi aceste dorinţe: aspectele zilei sunt tensionate şi pot duce la certuri.

În 23 martie, Mercur retrograd revine în Peşti. Retrogradarea se încheie în 4 aprilie şi Mercur va trece din nou în Berbec în data de 16 aprilie. Se va reveni la unele teme care ne-au preocupat în perioada 27 februarie – 3 martie, mai ales la acele teme care ţin de comunicarea interumană şi de comunicarea cu subconştientul nostru.

Soarele formează conjuncţie cu Uranus în 24 martie, în Berbec. Aşteptaţi-vă la multe surprize şi noutăţi. Este posibil ca chiar voi să fiţi cei care vor o schimbare. Aspectul este pozitiv, dar ar putea avea şi unele efecte negative, dacă – în încercarea de a fi independenţi – acţionăm într-un mod egoist, care îi deranjează pe ceilalţi.

În 29 martie, Mercur formează sextil cu Venus, iar Soarele careu cu Pluton. Pot să apară unele frustrări legate de relaţiile romantice sau de situaţia financiară. Încercaţi să nu vă lăsaţi dominaţi de gelozie sau de dorinţa de a avea mereu dreptate. Mai degrabă folosiţi aspectul pozitiv format de Mercur cu Venus şi fiţi diplomaţi şi înţelegători. Nu faceţi o criză de gelozie pentru a-i arăta partenerului/partenerei cât îl/o iubiţi, ci mai bine arătaţi-i acest lucru în alt fel (o cină romantică, un masaj, etc.).