Vertexul

Termenul “Vertex” provine din verbul latin “vertere”: a răsuci, a învârti, a schimba direcţia (vezi şi formularea “faţă/verso”, cuvintele “versatil”, “retroversiune”, etc.).
În astrologie, primele teorii despre Vertex au apărut în anii 1920-1930. Vertexul este un punct imaginar, aflat la intersecţia dintre ecliptică şi prima verticală la vest faţă de locul naşterii unei persoane, în momentul naşterii. Poziţionarea Vertexului în astrograma natală se calculează asemănător cu cea a ascendentului. Datorită acestui fapt, dar şi pentru că Vertexul indică momente de răscruce, care vin ca un şoc electric, el se mai numeşte şi “ascendent electric”.
Calcularea poziţiei Vertexului se face dificil, de aceea vă recomand să folosiţi programe sau pagini de internet specializate. De exemplu, folosiţi AstroDienst, unde puteţi realiza o hartă natală: mai jos pe acea pagină, găsiţi “Additional Objects”, iar acolo bifaţi “Vertex”.
Mulţi astrologi nu iau deloc în considerare Vertexul atunci când fac o interpretare, dar el a început să capete o importanţă tot mai mare în astrologie. Pe lângă axele formate de ascendent-descendent, Mijlocul Cerului – Fundul Cerului şi Nodul Nord – Nodul Sud, a devenit importantă şi axa formată de Vertex şi Anti-Vertex (punctul opus, aflat la 180° faţă de Vertex).

Mitologie
După cum ştiţi, planetele şi asteroizii au, în general, denumiri care provin din mitologia greacă sau cea latină. După cum observă astrologa Kim Falconer, Vertexul ar fi în astrologie imaginea lui Vertumnus, zeul latin al anotimpurilor şi al dezvoltării plantelor, care putea lua orice formă. Vertumnus s-a îndrăgostit de Pomona şi s-a transformat într-o femeie bătrână pentru a reuşi să se apropie de persoana iubită. În cele din urmă, a revenit la forma lui adevărată şi Pomona s-a îndrăgostit pe loc de el. Acesta ar fi “momentul de cotitură” reprezentat de Vertex în astrologie.

Semnificaţia Vertexului
După cum scriam puţin mai sus şi după cum spune şi numele său, Vertexul reprezintă momente de răscruce în viaţa noastră. În funcţie de tranzitul planetelor şi de aspectele pe care le formează cu Vertexul, au loc diverse evenimente importante în viaţa noastră. De aceea, acest punct se mai numeşte şi “Poarta Destinului”. În general, este vorba despre momente în care cunoaştem persoane noi, care ne pot schimba viaţa. De exemplu: dacă Venus în tranzit formează conjuncţie cu Vertexul, probabil vom cunoaşte o persoană cu care vom avea o relaţie romantică.
Vertexul joacă un rol puternic şi în astrologia relaţională, fiind foarte important de analizat aspectele pe care Vertexul unei persoane le formează cu planetele natale ale partenerului/partenerei.
În mod normal, Vertexul se află în casele 5, 6, 7 sau 8. Casa în care este poziţionat, indică în ce domenii am putea trece prin nişte evenimente care ne schimbă destinul.
Pentru o persoană cu Vertexul în casa 5, o relaţie romantică, naşterea copiilor sau un act creativ ar putea avea o semnificaţie mai puternică decât pentru altele. Aceste persoane au chiar şi la maturitate inocenţa şi naivitatea unui copil. Într-o relaţie, vor fi jucăuşi, vor avea nevoie de distracţie şi de creativitate.
Experienţele care le schimbă destinul vor fi pentru cei cu Vertexul în casa 6 pe plan medical sau profesional. Ar putea trece printr-o boală care îi face să vadă complet altfel viaţa sau ceva ce se întâmplă la locul de muncă îi va marca (ar putea fi vorba chiar de găsirea partenerului de viaţă printre colegii de serviciu). Aceste persoane au tendinţa de a deveni ipohondre.
Cei care au Vertexul în casa 7 se tem că vor rămâne singuri, de aceea caută mereu să fie într-o relaţie. Se simt împliniţi numai dacă au un partener. Relaţiile şi, în final, căsătoria vor fi cele care le marchează destinul.
Pentru cei cu Vertexul în casa 8, sexualitatea este foarte importantă, la fel banii proveniţi de la alte persoane. Viaţa lor se va schimba în urma unei experienţe sexuale sau prin obţinerea unei averi de la altcineva (o moştenire, câştigă la loto, etc.). Nativii doresc o uniune completă cu partenerul, pe toate planurile. Dacă partenerul nu se dovedeşte a fi aşa cum îşi imaginau nativii, aceştia din urmă vor deveni frustraţi şi foarte precauţi înainte de a începe o nouă relaţie.

Vertex în tranzit
Dacă vreun astrolog îmi citeşte pagina de internet sau dacă veţi vorbi cu un expert în acest domeniu, părerea unanimă va fi: “Ce-i cu prostia asta?”
“Vertex în tranzit” nu poate să existe, pentru că Vertexul nu este un corp ceresc, ci un punct imaginar.
Totuşi, eu consider că există şi un “Vertex în tranzit”!
Pentru a calcula “Vertexul în tranzit”, fac o hartă ca pentru o persoană. Dacă vreau să ştiu unde se află Vertexul în acest moment, fac o hartă ca pentru un copil care se naşte acum. Apoi, suprapun astrogramei mele natale harta astrologică a “copilului” născut acum – practic, compar cele două astrograme, cum aş face-o în cazul unei sinastrii (compararea a două astrograme natale, în astrologia relaţională).
Am constatat în ultimii 2-3 ani, de când studiez astrologia, că “Vertexul în tranzit” a avut mereu o importanţă atunci când s-au întâmplat evenimente majore în viaţa mea. De aceea, când trebuie să fac ceva ce îmi va afecta viaţa, verific mereu unde se află “Vertexul în tranzit”. De exemplu: când am depus aplicaţii sau am avut interviuri pentru un loc de muncă, am încercat să fac aceste lucruri la o oră când Vertexul îmi tranzita casa 6, a carierei. Important a fost, desigur, să nu formeze aspecte negative cu planetele natale.

Câteva exemple
În momentul în care l-am cunoscut pe bărbatul pe care îl iubesc, Vertexul meu natal a fost activat de câteva elemente:
– Nodul Nord şi asteroidul Eros se aflau în conjuncţie (chiar dacă nu perfectă) cu Anti-Vertexul, deci în opoziţie cu Vertexul natal;
– Venus şi Punctul norocului formau trigon, respectiv sextil cu Vertexul meu natal.
În ceea ce priveşte “Vertexul în tranzit”, acesta forma trigon cu Punctul norocului din astrograma natală şi careu cu Jupiter natal (careul e un aspect negativ, dar important este că a fost activat Jupiter).

Analizând astrograma bărbatului despre care scriu, se observă că, şi în cazul lui, Vertexul a jucat un rol important:
– la fel ca şi la mine, Nodul Nord şi Eros formau conjuncţie cu Anti-Vertexul natal (deci opoziţie cu Vertexul);
– “Vertexul în tranzit” i-a activat următoarele puncte: Marte (conjuncţie), asteroidul Cupido şi Uranus (ambele sextil), Lună, Junona şi Lilith (toate cuadratură).

Cu ceva vreme în urmă, am avut un interviu pentru un loc de muncă pe care mi-l doream foarte mult. Nu am putut alege eu ora la care să aibă loc întâlnirea, dar ştiam că şansele să primesc acel job sunt slabe: “Vertexul în tranzit” forma careu cu Chiron natal, aflat în casa 6, a carierei. Când am fost la interviu pentru un alt loc de muncă, “Vertexul în tranzit” mi-a băgat din nou beţe-n roate, formând conjuncţie cu Soarele natal, dar şi cuadratură cu Saturn şi Marte natele, aflate în casa 9, a străinătăţii – aici e important de ştiut că acel job era în străinătate.
Până la urmă am primit un loc de muncă, după un interviu în timpul căruia Vertexul natal era activat de Jupiter (careu) şi Anti-Vertexul natal era în conjuncţie cu Vesta în tranzit. În acelaşti timp, Vertexul şi Punctul norocului, ambele în tranzit, formau conjuncţie cu Soarele şi Vertexul natale şi trigon cu Ceres din casa 10, a statutului social (implicit şi a carierei). Menţionez, de asemnea, că aplicaţia pentru respectivul job am trimis-o exact la ora la care “Vertex în tranzit” se afla în conjuncţie cu cuspida casei 6, a carierei.

În momentul naşterii mele, Vertexul mamei a fost activat de Punctul norocului, de Uranus (ambele careu), de Lilith şi Junona (cele două din urmă ambele în trigon cu Vertexul mamei mele). “Vertexul în tranzit” (adică Vertexul meu natal) activa următoarele puncte din astrograma mamei: Uranus (conjuncţie), Chiron (opoziţie), Luna (sextil), Vesta, Saturn şi Mercur (toate trei trigon).

Acestea sunt doar câteva exemple. Sunt sigură că, dacă s-ar analiza mai multe astrograme, s-ar constata că Vertexul are o importanţă sporită când e “în tranzit” – chiar dacă acest termen pare o prostie şi chiar dacă mulţi astrologi ar râde de mine după lecturarea acestui articol.