Zodiac totemic: Bufniţa (23 noiembrie – 21 decembrie)

totemic bufnita

Perioadă: 23 noiembrie – 21 decembrie

Element: foc

Clan: clanul Uliului

Vânt: vântul de vest

Caracteristici pozitive: înţelepciune, persoană pe care te poţi baza, constiinciozitate

Caracteristici negative: nelinişte, multe toane, lipsă de tact

Piatră norocoasă: obsidian (se spune că îi îmbunătăţeşte vederea)

Descriere

Cei născuţi în această zodie au idealuri şi ţeluri înalte, lucru ce îi poate face uneori să pară încrezuţi. Sunt entuziasmaţi de ideile lor şi au şi puterea necesară pentru a-i convinge pe alţii să se implice în proiectele lor. Bufniţele au nevoie de libertate şi să îşi lărgească orizontul cunoaşterii. Le place să discute cu alţii, sunt persoane sincere şi directe, uneori chiar lipsite de tact. Trebuie să înveţe să accepte şi opiniile altora.

Viaţa profesională

Cei născuţi în zodia aceasta pot lucra în diverse domenii, pentru că au o mulţime de talente. E important, însă, să poată lucra independent, fără un şef care să le dea mereu instrucţiuni: au nevoie de libertate şi oricum le e greu să accepte autoritatea, respectiv părerile altora (ale şefului). Întrucât pot fi foarte convingătoare, aceste persoane pot avea succes în domenii care necesită negocieri sau convingere: comerţ, avocatură, religie, politică.

Sănătatea

Bufniţelor le place să mănânce şi să bea bine, ceea ce poate duce la probleme cu greutatea sau cu ficatul. Au nevoie de mai multă disciplină şi de exerciţii fizice uşoare. Nu e cazul să exagereze cu sportul, pentru că pot avea probleme cu şoldurile, coapsele şi articulaţiile piciorului.

Bufniţa şi iubirea

Bufniţele văd viaţa şi iubirea ca pe o aventură, de aceea le place să flirteze. Caută într-o persoană atât provocare emoţională, cât şi intelectuală. Nativii sunt pasionali şi inventivi. În acelaşi timp, însă, nu se vor implica uşpr într-o relaţie stabilă, pentru că se tem că îşi pierd libertatea. De asemnea, pentru Bufniţă e foarte important ca relaţia să nu devină monotonă. Dacă intervine rutina, Bufniţa şi-ar putea căuta un alt partener (aventurile extraconjugale nu sunt excluse).

Compatibilitatea cu alte zodii

Bufniţă şi Vidră: Cei doi au multe planuri şi idei bune şi vor concura pentru realizarea lor, acest lucru ajutându-i să evolueze. Se vor înţelege bine deja din primul moment.

Bufniţă şi Lup: Relaţie foarte dificilă. Bufniţa doreşte libertate şi e interesată mai ales de planul mental, în timp ce Lupul e sensibil, analizează sentimentele şi se retrage deseori în sine. Relaţia va fi una bazată pe compromisuri şi toleranţă, ceea ce, în timp, o va face greu de suportat.

Bufniţă şi Şoim: Relaţie de invidiat, pentru că cei doi reuşesc să se completeze reciproc şi să realizeze multe împreună. Se înţeleg bine şi Şoimul susţine cu drag ţelurile idealiste ale Bufniţei.

Bufniţă şi Castor: Castorul e foarte serios, ceea ce o face pe Bufniţă să simtă că i se impun anumite limite şi că îşi pierde libertatea. În acelaşi timp, Castorul nu înţelege visele idealiste ale Bufniţei. Cei doi nu se vor înţelege bine.

Bufniţă şi Cerb: La prima vedere, cei doi par să se înţeleagă bine. Există, însă, şi unele probleme, pe care cuplul le poate depăşi, mai ales dacă există toleranţă.

Bufniţă şi Ciocănitoare: Ciocănitoarea ar vrea să lege Bufniţa, să o păstreze cât mai aproape de sine – exact lucrul pe care Bufniţa îl detestă, iubind libertatea. Va fi nevoie de multă muncă pentru a face relaţia să funcţioneze.

Bufniţă şi Somon: Ambele zodii sunt de foc şi se vor înţelege bine. Dacă Somonul reuşeşte să îşi controleze gelozia, relaţia va fi una pasională şi de lungă durată.

Bufniţă şi Urs brun: Ursul brun trăieşte ancorat în realitate, în timp ce Bufniţa uneori “visează cai verzi pe pereţi”. Dacă cei doi nu îşi dau interesul să îşi cunoască reciproc filosofiile de viaţă şi să le şi accepte, relaţia va fi una dificilă.

Bufniţă şi Corb: Corbul gândeşte deschis şi judecă bine lucrurile, ceea ce îl ajută să îi dea sfaturi bune Bufniţei şi să o motiveze. Iubind amândoi aventura şi acţiunea, relaţia va fi una interesantă, dinamică, deloc plictisitoare.

Bufniţă şi Şarpe: Cei doi ar putea ajunge cu greu la un numitor comun. Bufniţa e fascinată de intelect, de planul mental, în timp ce Şarpele preferă să analizeze profunzimea sentimentelor. Faptul că sunt amândoi într-o căutare continuă s-ar putea, însă, să fie elementul care îi leagă.

Bufniţă şi Bufniţă: Cei doi au mereu planuri interesante, ceea ce îi va face să evolueze. E important, însă, să lupte şi pentru relaţie, nu doar pentru concretizarea acelor planuri.

Bufniţă şi Gâscă: Gâsca e serioasă şi ar putea enerva Bufniţa cerând disciplină. Dacă reuşesc să facă unele compromisuri, s-ar putea înţelege, însă, bine.